Povestea regelui Juan Carlos: de la eroul democrației spaniole, la scandalurile din ultimii ani de domnie

Figură centrală a democrației spaniole, multă vreme foarte iubit după ce și-a ajutat țara să întoarcă pagina dictaturii franchiste, regele Juan Carlos și-a văzut popularitatea diminuată din cauza scandalurilor care au umbrit ultimii săi ani de domnie, relatează AFP.

Regele în vârstă de 76 de ani a stupefiat țara la 18 aprilie 2012, apărând cu o figură abătută în fața presei pe culoarul unei clinici din Madrid, înainte de a-și prezenta scuze istorice: „Regret mult. M-am înșelat și acest lucru nu se va mai întâmpla”.

Cu câteva zile înainte, apăruse o dispută în jurul unei costisitoare partide de vânătoare de elefanți în Botswana, după care suveranul a fost repatriat din cauza unei fracturi la șold, un scandal pe care Spania, afectată de o criză economică de o amploare istorică, nu i l-a iertat.

Cu 31 de ani înainte, la 23 februarie 1981, într-un mesaj televizat rămas în memoria colectivă, tânărul rege în uniformă militară le ordona ofițerilor puciști din Garda civilă care ocupau atunci Parlamentul să se întoarcă la cazărmile lor.

Dejucând această tentativă de lovitură de stat desfășurată de locotenent-colonelul Antonio Tejero, cel pe care dictatorul Francisco Franco l-a desemnat încă din 1969 drept succesorul său, se impunea ca eroul tranziției democratice.

Între cele două imagini puternice, regele Juan Carlos, încoronat la 22 noiembrie 1975, la vârsta de 37 de ani, la două zile după moartea lui Franco, va însoți destinul unei Spanii ieșite din dictatură pentru a se alătura cercului marilor democrații europene.

De-a lungul anilor, manierele simple și naturale ale acestui șef de stat cunoscut ca fiind aproape de poporul său, ducând o viață privată discretă, pasionat de sport, în special de volei și schi, i-au atras simpatia spaniolilor.

„El a fost o figură unificatoare, cel care, din toată inima, se reculege în camera mortuară a lui Santiago Carrillo (liderul comunist istoric decedat la 18 septembrie 2012) și cel care, din toată inima, îl primește pe papă”, își amintește Fermin Urbiola, autorul mai multor cărți despre rege.

Juan Carlos, prin aura sa internațională, va fi „în Maroc, China, Statele Unite, un ambasador de lux pentru Spania”, subliniază Luis Palacios Banuelos, profesor de istorie la universitatea Rey Juan Carlos din Madrid. Dar în ultimii ani, imaginea regelui îmbătrânit, afectat de scandaluri, nu a rezistat consecințelor crizei economice care, din 2008, a pus capăt anilor de prosperitate și a declanșat o criză de încredere profundă față de instituții.

„Pactul tăcerii care domnea în jurul regalității nu mai există”, analiza în primăvara lui 2012 Antonio Torres del Moral, expert al monarhiei spaniole.

Dezamăgirile generate de familia regală s-au succedat.

De la căsătoria controversată a prințului moștenitor Felipe, în 2004, cu Letizia Ortiz, fără origini nobile, jurnalistă și divorțată, la despărțirea răsunătoare, în 2007, a fiicei sale mai mari Elena de soțul ei, Jaime de Marichalar, copiii săi au apărut din ce în ce mai des în presă.

Dar episodul cel mai grav este de departe scandalul de corupție în care este suspectat din 2011 ginerele lui Juan Carlos, Iñaki Urdangarin. Soția sa, infanta Cristina, a doua fiică a regelui și a reginei Sofia, a fost și ea anchetată de justiție.

Problemele de sănătate repetate, după ce a fost operat de o tumoră benignă la plămân în mai 2010, i-au afectat, de asemenea, imaginea suveranului și au pus spaniolii în fața posibilității unui transfer de putere către Felipe.

Descendent al Casei de Bourbon, născut la 5 ianuarie 1938 la Roma, Juan Carlos Alfonso Victor Maria de Borbon y Borbon este nepotul regelui Alfonso XIII, plecat în exil cu familia după instaurarea celei de-a II-a Republici în 1931.

Tatăl său, moștenitorul direct, nu a domnit niciodată, fiind îndepărtat de Franco pentru ideile sale considerate prea liberale: dictatorul îl va alege pe fiul lui pentru a-i succeda la conducerea statului.

Din 1948, el îl aduce în Spania pe viitorul rege, la vârsta de doar zece ani, departe de părinții săi exilați în Portugalia, pentru a-și face studiile.

Dar foarte rapid, după ajungerea lui pe tron, Juan Carlos se eliberează de greaua moștenire franchistă și ameliorează virajul tranziției după patru decenii de dictatură (1939-1975) și Război Civil (1936-1939).

Juan Carlos își va defini „misiunea” astfel: „Ideea de căpătâi a politicii mele este să ajung în acel punct în care spaniolii să nu se mai împartă niciodată între învinși și învingători”. Contrar așteptărilor nostalgicilor după Franco, el legalizează rapid partidele politice, desemnează un șef al Guvernului – Adolfo Suarez – căruia îi încredințează misiunea de a organiza alegerile, supune unui referendum noua Constituție în 1978, conducând țara pe drumul către democrație până în acea noapte istorică de 23 februarie 1981.

„Știam că militarii se vor supune că pentru că eram numit de Franco (…) pentru că trecusem prin băncile Academiei Militare și pentru că le câștigasem prietenia multora dintre ei”. Și, „mai ales pentru că eram comandantul suprem al forțelor armate”, își amintește regele.

În 1962, după anii de formare militară și studii de drept și economie, viitorul monarh s-a căsătorit la Atena cu prințesa Sofia, fiica cea mare a regelui Greciei Paul I. Tânărul cuplu se va instala în Palatul Zarzuela, în apropiere de Madrid, unde a trăit de atunci. Elena se va naște în 1963, Cristina în 1965 și Felipe în 1968.